EuroGsm Facts

EuroGsm e ca o mare familie

Încă de la înființarea companiei, depășirea barierelor de vârstă sau ierarhie în comunicare, a fost o politică ce a dat constant roade. În EuroGsm, colegii de orice vârstă și de pe oricare treaptă ierarhică, comunică într-un mod familiar, “la per tu”, astfel instituind o atmosferă prietenoasă și deschisă.

Cu EuroGsm devii turist în țara ta

Prin programul Sales Expert, colegii din EuroGsm cu cele mai bune rezultate profesionale călătoresc în magazine din toată țara, pentru a transmite din cunoștințele lor către cât mai mulți colegi din companie. Astfel, de ce să nu combine utilul, cu plăcutul? Ajung în scurt timp să viziteze mare parte din cele 79 de orașe în care suntem prezenti.

 

EuroGsm este locul perfect pentru oamenii cu inițiativă

EuroGsm s-a dezvoltat mereu datorită unui mare număr de oameni cu spirit de inițiativă care au contribuit și care au crescut la rândul lor în companie. Așa că nu mai e o surpriză pentru nimeni, ca cineva care vine cu o idee bună, va ajunge să conducă un proiect de implementare a ei.

 

EuroGsm încurajează dezvoltarea continuă

Rezultatele sunt o componentă esențială pentru noi, însă nu se pot obține fără pregătire și dezvoltare continuă. În EuroGsm, ai oportunitatea de a participa frecvent la cursuri și ateliere, pentru a te pregăti să devii din ce în ce mai bun.

© 2017 EuroGsm. Toate drepturile rezervate.